Situatie de fapt:
Vă transmit atașat documentele aferente achiziției autoturismului Honda CR-V (facturi avans și finală, contract de vânzare-cumpărare, proces-verbal de predare-primire, proces-verbal de recepție și punere în funcțiune, decizie asociat unic, foi de parcurs aferente perioadei iunie–iulie 2025, precum și decontul de TVA D300 iunie2025).
Menționez că foile de parcurs aferente perioadei august–decembrie 2025 urmează același tipar de utilizare ca cele deja transmise (iunie–iulie 2025), respectiv deplasări efectuate exclusiv în scop economic, acestea fiind disponibile pentru transmitere la solicitarea dumneavoastră.
De asemenea, precizez că în luna noiembrie 2025 am schimbat contabilul societății, iar în urma analizării declarațiilor fiscale depuse anterior am constatat că tratamentul fiscal aplicat TVA aferent autoturismului a fost eronat; acest aspect nu mi-a fost adus la cunoștință de fosta contabilă și nu mi-au fost solicitate informații sau documente suplimentare privind utilizarea și tratamentul fiscal al bunului.
Intrebare:
În acest context, vă rog să îmi confirmați dacă documentația transmisă este completă sau dacă sunt necesare și alte documente și, în baza acesteia, să formulați o adresă către ANAF pentru corectarea situației și recuperarea TVA înregistrat eronat, adresă care să includă explicit documentele ce se vor anexa, precum și opinia dumneavoastră fiscală, semnată, cu o recomandare clară privind varianta cu cele mai mari șanse de reușită: fie regularizarea TVA cu recuperare prorata, fie rectificarea de TVA cu recuperarea a 50%.

