Activitatea desfășurată la punctul de lucru din Italia se include în situațiile financiare ale societății din România și se raportează pe teritoriul României, in baza pct. 5 alin. (2) din OMFP 1802/2014 privind reglementările contabile. Contabilitatea se va ține în limba română și în moneda națională, conform pct. 7 din același ordin menționat mai sus. Înregistrările contabile vor fi aceleași ca pentru o societate normală din România, conform OMFP 1802/2014 privind reglementările contabile.
În ceea ce privește TVA-ul, va trebui să respectați procedura de ținere a evidenței (jurnale de cumpărări, vânzari etc) de declarare (decontul de TVA, declarația recapitulativă VIES etc) și de plată a taxei conform legislației italiene. Recomandăm să aveți angajat sau colaborator un specialist care cunoaște aceste proceduri aplicabile în Italia.