PREDESCU MONICA MONICA

PREDESCU MONICA MONICA

Prin înfiinţarea unei societăţi de contabilitate am avut ocazia sa încep practicarea activităţii de contabilitate în urmă cu 25 de ani luând astfel parte la începutul şi la dezvoltarea acestui domeniu în România. Cei peste 500 de clienţi pe care i-am avut în această perioadă, au desfăşurat activităţi în foarte multe domenii, unele colaborări cu aceştia durând de peste 15 ani.

Aceasta diversitate m-a determinat sa fiu într-o continua dezvoltare personală, să îmi împrospătez constant cunoştinţele şi să devin expert contabil, auditor, consultant fiscal şi auditor fonduri europene. In cei peste 25 de ani de activitate am descoperit particularitatile multor domenii de activitate si privesc in continuare fiecare speta ca pe o noua provocare.

Peste 25 de ani de experiența în domeniul contabilităţii.

Peste 10 de ani experiența în audit financiar.

Peste 20 de ani experienţă în expertiză contabilă.

2011 vizualizări

Articole

678 rezultate

Informatii plafoane 27.11.2023

Avand in vedere noile reglementari, pe masura ce se mai clarifica in mediul fiscal anumite aspecte, vom veni cu informatii suplimentare de cate ori vom avea aspecte care consideram ca sunt de interes general. OPERATIUNI IN NUMERAR: 1. Incasari persoana juridica de la persoana juridica = 5.000 lei/pers/zi 2. Plati persoana juridica la persoana juridica = 5.000 lei/pers/zi Dar, doar 10.000 lei total/zi Exemplu: Pot plati 2 persoane juridice cu 5.000 lei/zi Pot plati 4 persoane juridice cu 1 x 5.000: 1 x 2.000 lei / zi 1 x 1.000 1 x 1.000 3. Plati catre magazine cash & carry
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
01.12.2023608 vizualizari

Servicii prestate unei persoane fizice nerezidente. Tratament fiscal

Situatie de fapt: O intreprindere mijlocie din Romania, platitoare de TVA, avand obiect de activitate fabricarea articolelor de imbracaminte incheie un contract de prestari servicii - executie 2 prototipuri pentru 2 modele noi de jachete cu o persoana fizica nerezidenta din Marea Britanie, in suma de 2000 GBP. (nu are certificat de rezidenta fiscala) Intrebare: Care sunt obligatiile fiscale ale societatii din Romania? (calcul impozit venit, declarare contract, etc )
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
25.11.2023111 vizualizari

Tratamentul fiscal al veniturilor din comision obtinute de AIRBNB Irlanda

Situatie de fapt: Un SRL neplatitor de TVA, detinator de cod special de TVA, platitor de impozit pe veniturile microintreprinderilor, cod CAEN 5520 – Facilitati de cazare pentru vacante si perioade de scurta durata, obtine venituri din inchirierea unui apartament utilizand platforma AIRBNB. AIRBNB Iranda (cod 9827384L) vireaza banii incasati de la clienti (mai putin valoarea taxei de servicii Airbnb pentru utilizarea platformei online) in contul bancar al SRL-ului. AIRBNB emite factura de taxa de servicii Airbnb pentru utilizarea platformei online pe codul special de TVA al SRL-ului. SRL-ul reuseste sa obtina Certificatul de rezidenta fiscala al AIRBNB (nu direct
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
18.11.2023451 vizualizari

Aplicarea scutirii de TVA pentru servicii de construire, reabilitare, modernizare de unităţi spitaliceşti din reţeaua publică de stat

Situația de fapt: O societate comerciala cu cod CAEN in domeniul constructiilor se gaseste in ipostaza de a fi subcontractor intr-un contract cu un spital public. Aceasta societate va factura toate lucrarile executate catre antreprenorul general, acesta fiind cel care intocmeste facturile catre autoritatea contractanta. Întrebare: Care este regimul de TVA pe care trebuie sa il aplice subcontractantul la facturarea catre antreprenorul general? Se foloseste cota normala de TVA de 19% sau se aplica regimul taxarii inverse?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
10.11.2023141 vizualizari

Persoana fizica, rezidenta fiscal in alt stat obtine dividende din Romania.Tratament fiscal

Situatie de fapt: Un SRL are asociat unic si administrator o persoana fizica (cetatean spaniol). Cetateanul spaniol are rezidenta fiscala in Spania si nu detine CNP/NIF in Romania. Pe viitor se doreste repartizarea de dividende. Intrebare: Ce obligatii declarative are societatea din Romania odata cu distribuirea dividendelor si ce obligatii declarative are persoana fizica in Romania daca veniturile obtinute depasesc plafoanele stabilite pentru plata CASS? Cu ce cota se vor impozita dividendele in situatia in care persoana fizica prezinta Certificatul de rezidenta fiscala emis de Autoritatile spaniole (5% conform Conventiei de evitare a dublei impuneri?) si in situatia in care
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
02.11.2023301 vizualizari

Incasare dividende din strainatate/Tranzactii intre parti afiliate

Situatie de fapt: Societatea noastra (mare contribuabil) detine actiuni (>75% din total) la 2 societati, una in Japonia, cealalta in Egipt. Societatea din Japonia factureaza catre societatea din Romania servicii comerciale (ne ajuta sa gasim clienti pe piata din Japonia si in intreaga lume). De la fiecare din cele 2 societati, SC din Romania incaseaza dividende. Intrebare: 1. Care este regimul fiscal al facturilor cu cheltuieli comerciale primite din Japonia? In ce cont le inregistrez? Sunt deductibile? 2. Cum se impoziteaza dividendele primite din Japonia? Dar cele din Egipt?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
30.10.2023242 vizualizari

Achizitie locala sau achizitie intracomunitara de bunuri?

Situație de fapt: O societate comerciala inregistrata in scopuri de TVA primeste de la o societate comerciala din Germania (magazinul Mytheresa) inregistrata in scopuri de TVA in Romania (RO26891862) o factura pentru niste produse, calculand si TVA 19%. Intrebare: Cum ar trebui tratata aceasta achizitie? Este achizitie locala pentru care imi pot deduce TVA ul sau este achizitie intracomunitara si furnizorul ar fi trebuit sa-mi emita factura fara TVA. In cazul al doilea, ar trebui sa cuprind in decont la achizitii intracomunitare tranzactia si sa depun si declaratie 390? (exista probabilitate 0 sa obtin factura modificata)
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
25.10.2023255 vizualizari

Persoana fizica nerezidenta obtine venit din dividende din Romania

Situatie de fapt: Un SRL cu asociat unic persoana fizica romana doreste sa cesioneze 50% din capitalul social unei persoane fizice din Sri Lanka, persoana care are permis de sedere in scop de munca in Romania. Probabil persoana non UE va fi si administrator al societatii. Intrebare: 1. Ce taxe va trebui sa plateasca persoana din Sri Lanka in cazul ridicarii de dividende? 2. Exista si alte taxe ce vor trebui achitate de firma?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
20.10.2023109 vizualizari