Situatia de fapt:
Suntem un angajator care activeaza in domeniul industriei alimentare (agricultura) cod CAEN 1011, cu 700 de angajati care au salariul minim stabilit de lege si carora in ianuarie 2024 le expira perioada de 24 de luni la care face referire art. 164 alin 2 indice 1 din Codul Muncii. Avand in vedere ca ITM a dat doua anunturi legate de aceasta problema: In primul comunicat arata: "Pentru ducerea la indeplinire a acestor prevederi legale, angajatorii vor avea in vedere nivelul salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata de 3.300 lei lunar, stabilit incepand cu 1 octombrie 2023, prin H.G. nr.900/2023. (...) Tinand cont de faptul ca prevederea din Codul muncii se refera doar la salariul minim stabilit prin hotarare de guvern, salariile angajatilor din constructii sau industria agroalimentara, stabilite prin alte acte normative nu intra sub incidenta dispozitiilor prezentate mai sus." Ulterior, acest anunt a fost inlocuit de ITM cu altul modificat astfel: "Pentru ducerea la indeplinire a acestor prevederi legale, angajatorii vor avea in vedere nivelul salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, stabilit prin act normativ." si nu au mai facut de loc referire la salariile angajatilor din constructii si industria agroalimentara.
Intrebare:
Reportat la aceasta ezitare a ITM-ului care si-a ajustat opinia, revenim cu intrebarea noastra: Pentru cei 700 de angajati despre care am vorbit mai sus, este necesar sa se modifice salariul brut dupa 24 de luni incepand cu 01.01.2022 conform art. 164 alin 2 indice 1 din Codul Muncii in conditiile in care ei sunt incadrati la minimul din sectorul alimentar (agricol) nu la minimul pe tara?
